Tratament naturist pentru hepatita virala C

Hepatita C este una dintre cele mai grele boli hepatice, cu tendinta mare de a se croniciza. Este cauzata de virusul hepatic C (HCV), care se transmite prin contactul cu sange infectat.
Transfuziile sangvine si folosirea acelor nesterilizate de la o persoana la alta sunt principalele moduri de trasmitere a infectiei cu acest virus.
TINCTURA DE ARMURARIU
Exista unele extracte din plante care dau rezultate foarte bune in tratarea bolilor de ficat, inclusiv in acest tip de hepatita. Una dintre ele este tinctura de armurariu, ne-a spus farmacista Gabriela Vlasceanu, consilier al firmei Hofigal, care o fabrica. Tinctura de armurariu protejeaza celulele hepatice si ajuta la eliminarea toxinelor. S-a dovedit eficienta in tratarea hepatitei C, a cirozei, insuficientei hepatice, steatozei hepatice, icterului. De asemenea, este recomandata si in inflamari ale vezicii biliare. Ajuta si in tratamentul cancerului hepatic sau al unor tumori in perioada tratamentelor chimioterapice si radioterapice. Asta, deoarece favorizeaza detoxifierea si eliminarea produsilor rezultati in urma acestor tratamente. De retinut, insa, ca toate aceste recomandari privind utilizarea tincturii de armurariu in afectiunile hepatice nu elimina tratamentul clasic, ci il completeaza.
RISCANT DACA AVETI PIETRE
E bine sa stiti si ca exista cateva situatii in care se cere precautie la tratamentul cu tinctura de armurariu. De exemplu, in sarcina si in perioada de alaptare; in caz de pietre la fiere, deoarece poate agrava simptomele, prin punerea in miscare a calculilor. Tinctura de armurariu are si interactiuni cu unele medicamente. De exemplu, cu anumite medicamente administrate bolnavilor cu HIV/SIDA (cum sunt inhibitorii de proteaza). De asemenea, poate avea un efect periculos la pacientii post-transplant. In mod normal, se iau cate 20 - 30 picaturi, de 3 ori pe zi, diluate in 50 ml de apa fierbinte. Medicul poate recomanda si alta doza. Se poate administra in cure prelungite, dar trebuie respectate cu rigurozitate dozele indicate.
SIMPTOME POSIBILE
Printre simptomele hepatitei C se numara oboseala, o senzatie de jena sub coastele din partea dreapta, greata, scaderea poftei de mancare, durerile musculare. In unele cazuri se vede si o marire a ficatului sau niste pete rosii in palma. Pe de alta parte, multi dintre cei bolnavi de hepatita C nu simt nimic ani de zile.
